Bartók Béla a fost pianist, nu a învăţat să cânte la vioară, dar ştia aproape totul despre acest instrument, căci cu ocazia culegerilor de folclor nota cu minuţiozitate fiecare sunet interpretat de violoniştii ţărani şi, de asemenea, concerta adesea cu cei mai importanţi violonişti ai vremii. Mulţi dintre aceştia l-au inspirat în compunerea unor lucrări, precum renumitul pedagog german Erdich Doflein, la solicitarea căruia a scris Bartók cele 44 de duouri pentru vioară, o serie de lucrări importante deopotrivă pentru şcoala violonistică şi pentru exerciţiul cântatului cameral. Rapsodia nr. 1 a fost dedicată violonistului Szigeti József, unul dintre preferaţii parteneri camerali ai lui Bartók, cel care a contribuit şi la naşterea opusului intitulat Contraste, fiind intermediator între compozitor şi vestitul clarinetist jazzist american Benny Goodman. Rapsodia nr. 2 a fost compusă pentru un alt violonist de talie mondială, Székely Zoltán, cel căruia îi datorăm şi transcripţia pentru vioară şi pian a îndrăgitelor Dansuri româneşti. Sonata solo pentru vioară, una din ultimele compoziţii ale lui Bartók, o piesă reprezentativă pentru arta muzicală abstractă (în contrast cu cele menţionate mai înainte şi care sunt de inspiraţie folclorică), s-a născut la cererea lui Yehudi Menuhin. Dintre femeile care l-au inspirat pe Bartók– în afară de marea iubire a compozitorului, violonista Geyer Stefi, pentru care a compus Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră – o menţionăm pe Arányi Jelly, o altă „stea” a violonisticii secolului XX, căruia i-a dedicat cele două sonate pentru vioară şi pian, respectiv pe sora acesteia, Arányi Adila, destinatara unui Andante din perioada de debut componistic a lui Bartók Béla. În legătură cu Sonata pentru vioară şi pian nr. 2, care figurează în programul acestei seri, trebuie să menţionăm faptul că în anul 1924 Bartók Béla a susţinut două recitaluri în Bucureşti, la Palatul Sindicatului Ziariştilor (astăzi Teatrul Foarte Mic – B-dul Carol nr. 21). Primul a avut loc pe data de 19 octombrie, iar al doilea pe data de 20 octombrie. Acesta din urmă a fost organizat în cinstea lui Bartók de Societatea Compozitorilor Români, înfiinţată în 1920 (deci exact cu 100 de ani în urmă), Bartók fiind membru onorific al acestei societăţi. În programul acestui recital printre alte opusuri bartókiene a figurat şi Sonata nr. 2 pentru vioară şi pian, în interpretarea a doi dintre cei mai apreciaţi instrumentişti ai timpului, George Enescu şi Bartók Béla.